Omul, el singur, își alege viața, moarte,
Fără de greș cunoaște-nțelepciune, cugetare,
Și amintiri pierind în lume, și-o valoare
Lăuntrică de care nimeni nu-l desparte.
Natura-n fast îmbracă zilele-nfrumusețate,
Și spiritual în sinea lui pogoară cerul
Prin râvne noi……….
Și astfel tâlcurile vieții înțelege,
Din măreție și sublime își face scop și lege,
Și-n viața lumii tot ce-i omenesc exaltă,
Și-n sensul nalt un prag de viață mai înaltă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că omul este arhitectul propriei vieți, capabil să aleagă, să înțeleagă și să creeze sens. Natura și spiritualitatea sunt văzute ca surse de inspirație și ghidare, conducând spre o existență superioară.