Și nimeni nu știe.
Și acuma lasă-mă să merg
Și să culeg sălbaticele fructe,
Iubirea pentru tine spre a șterge
Pe ale tale cărări, o, tu, pământ.
Aici unde –
Și spinii trandafirilor
Și teii dulci miros alături de
Fagi, la prânz, când în galben lan de grâu
Creșterea foșnește pe paiul în picioare drept,
Și gâtul spicului se-nclină spre pământ
Asemeni toamnei, acum însă sub
Bolta înaltă de stejari, după cum simt
Și-ntreb în sus, bătaia clopotului
Mie bine-cunoscută
Răsună-n depărtare aurie, la ora când
Pasărea se trezește. Așa va merge mult mai bine.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de apartenență și legătura profundă cu natura și pământul natal. Versurile evocă amintiri și o stare de nostalgie, reflectând asupra trecerii timpului și a importanței locurilor familiare.