Friedrich Holderlin – Cântecul Dragostei

Îngerilor, bucuriile, mergem pe a Domnului cale,
Unde în naturii templu veseliile răsună.
Ochii tulburi să nu ne fie, și nici grijile nu fie,
Orice ființă să se bucure de dragoste la fel ca noi.
Cântați bucuria, surori și frați,
Cuprinși de mână toți cu toții!
Cântați cel mai sacru cânt din mijlocul înaltelor ființe!
Urcați pe dealul viei, priviți în jos în umbroasa vale!
Peste tot aripa iubirii
Fâlfâie amețitoare.
Dragostea te-nvață briza s-o săruți
Cu florile pe câmpuri,
Și atrage tinerii trandafiri de primăvară
Din a dimineții nor de rouă.
Dragostea val după val atrage,
Șușotind totul aproape,
Duce din adânc izvoare
Înspre jos, în verdea luncă.
Munții leagă lanț puternic
De iubire pe firmament,
Cheamă tunetul spre locul
Unde arde planta în nisip.
Și soarele călăuzește
Stele credincioase înspre noi
Și cuminți urmează gestul
Toate fluviile-n mare.
Dragostea curge-n oceane,
Profanează setea nisipului uscat,
Câștigă unde tiranii amenință,
Și coboară în a morților lume!
Dragostea sfarmă pietre,
Duce-n vrăji Edenuri,
Recreează, iar pământul, cerul
Cel redevin un început.
Dragostea flutură a serafimului aripă,
Unde zeul zeilor tronează,
Merită urcușul stâncii,
Căci judele va răsplăti.
Când tronurile vor fi ruine,
Zidurile vor dispare.
Nobilele fapte mult mai mult vor străluci,
Mai curate, căci coroanele s-or duce.
De ne bate ceasul morții,
Edemul sufla-va-n noi!
Fraților, sus va fi ziuă!
Sorelor, acolo fi-vom!
Jubilând sfântului dorințe sfinte,
Zeul zeilor ce-a dat,
Biruiește-n timp, morminte.