Zi a vieții mele!
Apune soarele.
Se și aurește
valul potolit.
Stânca respiră cald:
oare-a dormit pe ea
norocu-n somnul lui de-amiază? –
În verzi lumini
genunea tot mai licărește a noroc.
Zi a vieții mele!
pogoară seara!
Ochiul ți se-aprinde
pe jumătate-nchis,
și roua ta picură acum
izvoarele de lacrimi,
pe marea albă-alunecă domol
purpura iubirii tale,
ultima fericire șovăind..
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de melancolie și contemplare la apusul soarelui, reflectând asupra iubirii și trecerii timpului. Este o meditație asupra frumuseții efemere și a emoțiilor profunde.