Azi mi-atârni ca o perdea cernită,
Tulbure Zeiță, la pervaz,
Groaznic saltă coama ta stârnită,
Groaznic vin pâraiele-n talaz.
Ah! Ia licăr de văpăi grăbite,
În tumultul tunetelor, des,
Vrăjitoare-n văile-aburite,
Tu un elixir al morții-ai dres!
Groaznic auzit-am cum se-ngână
Glasul tău, când jalnic, când voios,
Ochii tăi văzutu-i-am, și-n mână
Fulgerul ce-amenință tăios.
Și-astfel înarmată-n noaptea asta,
Ai pășit spre patul meu pustiu,
Mi-ai lovit cu lanțul greu fereastra:
„Iată cine sunt! ” – mi–ai spus s-o știu.
„Amazoană veșnică și mare,
Bărbătește în război luptând,
Nefemeie-n veci biruitoare
Și tigroaică totodată sunt!
Moarte, hoituri răspândesc din mână,
Torțe-aprind cu ochi-ngrozitori,
Mintea-mi cugetă venin – te-nchină!
Altfel, vierme, pâlpâire, mori! ”
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire înfricoșătoare cu o zeitate războinică, asociată cu moartea și furtuna. Eul liric este amenințat de această figură puternică și supranaturală, care își dezvăluie natura distructivă și nemiloasă.
