Solul când dădu cu ochii de vestitul Fereidun,
când zări coroana-i mândră şi strălucitoru-i tron,
capul şi-l aplecă-nainte-i, fruntea şi-o izbi de prag.
Şahul preamărit, stăpânul lumii-i hotărî un loc
să se aşeze-n scaun de-aur. Iar trimisul începu-n
laude să-i preamărească: „Giuvaer stăpân pe tron,
pe coroană şi pecete! Treptele din tronul tău
schimbă lumea-ntr-o grădină cu balsam de trandafiri,
şi Pământul străluceşte de măreţul tău noroc!
Robi în pulbere îţi suntem şi pe toți ne calci sub tălpi,
şi ne-i viaţa dăruită ție, robi să te slujim!”
Şahul cu bunăvoinţă închinarea i-o primi;
solul întinse giuvaeruri ce i le-adusese-n dar,
şi-apoi cu luare-aminte iar purcese a grăi
şi stăpânitorul lumii iar urechea îşi plecă.
Repetă ştafeta celor ce de sânge sunt pătați,
şi-şi dădu silinţa, vrednic, adevăru-a-nvălui;
spuse cum, spășiți, feciorii cer iertare de omor,
cum, oaspete, îl cheamă lângă ei pe Manucehr, robi,
sub tălpi să i se-aştearnă, şi coroană, tron să-i dea,
de la el răscumpărându-şi sângele părintelui:
pe-aur şi brocarturi scumpe, giuvaeruri şi comori.
Cel trimis îi spuse multe, şahinşahul l-ascultă;
dar răspunsu-i o să deie cheia tainei de aici.
Sensul versurilor
Un sol aduce omagii lui Fereidun din partea fiilor lui Fereidun, care cer iertare pentru o crimă. Ei oferă bogății și îl invită pe Manucehr, sperând să răscumpere sângele părintelui lor.