Li Tai-Pe – De Pe Țărmul Tomnatic Poetul Scrie Către Soția Lui

Mereu, tot mai departe,
Pe alte căi, mergând,
N-am parte de odihnă
Niciunde și nicicând!.
Nestăvilit mă duce
Al pribegiei val,
Mereu, tot mai departe
De locul meu natal..
Acuma, doar o luntre
E adăpostul meu
Și-s trist nespus, și apa
Mă leagănă mereu.
Și-ți scriu scrisoarea asta
Și lăcrămez spre ea,
Și-s trist nespus, și tristă
E și scrisoarea mea!.
Nu ne-a fost dat, soție,
Nedespărțiți să fim,
Prin lume, împreună,
Așa, să pribegim!.
Rămasă-n miazănoapte,
Departe ești de-aci,
Iar eu oftez, într-una
Mergând spre miazăzi..
Trei ani s-au scurs din ziua
Când i-am lăsat pe-ai mei.
Nimic nu știu de tine,
Și-acasă nu știu ce-i.
Și palid sunt la față,
Bătut de vântul crunt,
Și de mâhniri prea multe
La tâmple sunt cărunt,.
Și în zadar mai caut
Cuvântul minunat,
O, scumpa mea soție,
Să-ntinerești deodat’!.
Un oaspe beat, la mine
A fost cândva, demult..
Din mână « Peștișorul
În cinci culori » i-am smuls.
Și-am plâns cumplit, cu glasul
De disperare spart,
Când ți-am văzut scrisoarea
Cu semne de brocart!.
Cu cât citeam, un geamăt
Mă sugruma în gât!
Din hieroglife, lacrimi
De foc au izvorât..
Primitu-ți-am scrisoarea
Cu semne de brocart.
Departe ești, și sute
De ape ne despart ;.
Cărarile, într-una,
Mă duc spre miazăzi.
Și, poate, alte sute
De munți, ne-or despărți.
Lăsa-voi alte râuri
Și munți, în drumul meu,
Dar gândurile noastre
Alături sunt, mereu..