Prin locul acesta când treci
seara pe cărăruile nimănui,
pe pietrele albe și negre urechea
pe rând să ți-o pui. Că în clepsidre
prin orbitele morților țărână curge
măsurând timpul cetății.
Pune-ți urechea
s-asculți. Și-apoi iarăși
s-asculți dacă inima, jalnică, vechea,
mai bate- și-a cui?
A nimănui – cuteză-vei să spui?
Treci numai, treci – fără frică.
Și, dacă poți, amăgește-te singur să crezi
că zvonul ce-n cale ți se ridică
e numai vântul ce vine din lună
și-n țară sună.
Sensul versurilor
Piesa descrie o trecere printr-un cimitir, invitând la ascultarea liniștii și la confruntarea cu moartea. Sugerează o acceptare a efemerității și a legăturii dintre viață și moarte, încurajând depășirea fricii.