E moartea-atunci la căpătâiul meu?
În miez de noapte,
când luna-și varsă peste mine aiurita ei privire,
când zbor de lilieci
pe fruntea-i de-ntuneric îmi sărută geamul,
simt câteodată un fior
din creștet străbătându-mi trupul,
întocmai ca și cum mâini reci
mi s-ar juca în păr cu degete de gheață.
E moartea-atunci la căpătâiul meu?
Și în lumina lunii
îmi numără ea oare firele cărunte?.
Sensul versurilor
Poezia exprimă o meditație asupra morții și a singurătății în miezul nopții. Vorbitorul simte un fior rece, o prezență stranie, și se întreabă dacă moartea este aproape, numărându-i firele cărunte sub lumina lunii.