Cântăreți bolnavi.
Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
și mergem de-a pururi
spre soare-apune.
Ni-e sufletul spadă
de foc stinsă-n teacă.
Ah, iarăși și iarăși
cuvintele seacă.
Vânt veșnic răsună
prin cețini de zadă.
Purces-am în lume
pe punți de baladă.
Străbatem amurguri
cu crini albi în gură.
Închidem în noi un
sfârșit sub armură.
Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
și mergem de-a pururi
spre soare-apune.
Răni ducem – izvoare –
deschise subt haină.
Sporim nesfârșirea
c-un cântec, c-o taină.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie tristă și inevitabilă spre moarte, purtând cu sine suferința și boala. Călătoria este însoțită de cântec și mister, sugerând o acceptare stoică a destinului.
