Oh, lume scăldată în jar,
frumoasă cetate,
oh, leneșă voluptate
a trupului odihnit,
luminos și ascuns
scânteietor oraș fericit
c-o mie de cuiburi molatice!
Oh, sfinte zvonuri de zori:
simfonie-a trăirii sălbatice,
viață minunată de-atâtea ori,
ce bine ar fi
să poți trăi. Câtă bucurie zumzăie
și toată-i a altora,
cât aur răsună din zimți
și tot e al altora,
câte femei sunt
și toate-ale altora,
de noi voluptăți
ce larmă pe pământ,
și toate-ale altora,
câte îndemnuri țâșnesc,
și toate-ale altora,
câte de toate sunt,
câte frumoase de toate,
câte sfinte de toate
și toate-ale altora.
Din poezia maghiară
Ady Endre (1877-1919)
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de invidie și alienare față de bucuriile și bogățiile vieții, care par să aparțină mereu altora. Naratorul suspină după o viață plină de experiențe și frumusețe, dar se simte exclus și incapabil să participe la ea.