Anne Sexton – Poezia Touch

Timp de câteva luni, mâna mea era sigilată
într-o cutie de tablă. Nimic nu era decât balustrada de metrou.
Poate că este zdrobită, m-am gândit,
și de aceea l-au blocat.
Ați putea spune timp de asta, m-am gândit,
ca un ceas, prin cele cinci picioare ale lui
și vene subțiri subțiri.
Stătea acolo ca o femeie inconștientă
alimentată de tuburi pe care nu le cunoștea.
Mâna se prăbușise,
un porumbel mic de lemn
care intrase în izolare.
Am întors-o și palma era veche,
liniile sale trasate ca un punct fin de ac
și cusute în degete.
Era grasă, moale și oarbă în locuri.
Nimic, dar vulnerabilă.
Și toate acestea sunt metafore.
O mână obișnuită – doar singură
pentru ceva de contactat
care atinge înapoi.
Câinele nu o va face.
Coada îi cade în mlaștină pentru o broască.
Nu sunt mai bine decât un caz de hrană pentru câini.
Își are propria foame.
Surorile mele nu o vor face.
Locuiesc în școală, cu excepția butoanelor
și lacrimi care coboară ca o limonadă.
Tatăl meu nu o va face.
El vine în casă și chiar noaptea
el trăiește într-o mașină făcută de mama mea
și bine umezită de slujba lui, de slujba lui.
Problema este
că mi-aș lăsa gesturile să înghețe.
Problema nu a fost
în bucătărie sau lalele
dar numai în capul meu, capul meu.
Apoi, toate acestea au devenit istorie.
Mâna ta a găsit-o pe a mea.
Viața mi-a atras degetele ca un cheag de sânge.
Oh, dulgherul meu,
degetele sunt reconstruite.
Dans cu a ta.
Dansaseră la mansardă și la Viena.
Mâna mea este în viață în toată America.
Nici măcar moartea nu o va opri,
moartea care îi vărsa sângele.
Nimic nu o va opri, căci aceasta este împărăția
și vine împărăția.