Leo Butnaru – Căderea În Comă

La cu totul altceva se gândea lumea când
apostolul își anunță tratatul despre faptele ierbii
și ale fluturilor. (Pur și simplu
așa îi veni trimisului să conferențieze
în baza dreptului
și stângului
universal.) Numai că de fapt
nu avea să vină vorba atât de fapte
cât de ceva lapte
dar mai ales despre lăptiugă
niscaiva ruine parcă (și parce)
de oarece consecințe subînțelese (de regulă
în cea mai mare parte neînțelese)
după care
aproape în disperare de cauză (și călăuză
spirituală) predicatorul
prinse a schița niște gesturi ciudate
amenințătoare
până la urmă intrând iremediabil în
comă ideatică.

Sensul versurilor

Piesa descrie un discurs sau o prezentare care devine din ce în ce mai incoerentă și lipsită de sens, culminând cu o "cădere în comă ideatică". Este o metaforă pentru pierderea clarității și a coerenței în gândire sau comunicare.

Lasă un comentariu