În gura butoiului
propria-ți umbră ți se așterne la picioare
și
resemnat
tu îngenunchezi pe preșul ei întunecos
cerându-i îndelung iertare
destinului tău nenorocos
sabotat de zei
pentru că nu-l poți răsplăti decât
cu apoteoza negativă a
sentimentelor răpuse care
ți se depun pe inima precum un
praf aspru de piatră ruinată în
adâncul carierelor părăsite.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de resemnare și umilință în fața unui destin considerat nenorocos și sabotat. Protagonistul se simte copleșit de greutatea sentimentelor negative, care se depun pe sufletul său ca un praf aspru, simbolizând o ruină interioară.