Leo Butnaru – Diogene
În gura butoiuluipropria-ți umbră ți se așterne la picioareșiresemnattu îngenunchezi pe preșul ei întunecoscerându-i îndelung iertaredestinului tău nenorocossabotat de zeipentru că nu-l poți răsplăti decâtcu apoteoza negativă asentimentelor răpuse careți se depun pe inima precum unpraf aspru de piatră ruinată înadâncul carierelor părăsite.