Leopold Sedar Senghor – Poem de Început

Voi, tiraliori senegalezi, frații mei negri, cu mâna
fierbinte sub omături și moarte,
Cine-ar putea să vă cânte
dacă nu fratele vostru de arme,
fratele vostru de sânge?
Și n-am să îngădui să vorbească miniștrii,
și nici generalii,
Nu-i voi lăsa – nu! – nici laudele disprețuitoare
să vă înmormânteze pe nesimțite.
Voi nu sunteți niște bieți sărmani cu buzunarele
goale, fără demnitate,
Și voi smulge de pe toate zidurile Franței infamiile batjocoritoare.
Căci poeții cântau florile artificiale ale nopților
din Montparnasse,
Cântau nepăsarea șlepurilor, legănate pe canalele
cu lungi trene de mătase,
Cântau deznădejdea distinsă a poeților tuberculoși,
da, cântau visurile haimanalelor sub eleganța
albelor poduri,
Căci poeții cântau eroii, iar zâmbetul vostru
nu era serios,
pielea voastră neagră nu era aristocratică.
Ah! să nu spuneți că nu iubesc Franța –
eu nu sunt Franța, o știu –
Dar mai știu că acest popor aprig, de fiecare dată
când și-a descătușat mâinile,
A scris pe prima pagină a monumentelor sale
cuvântul fraternitate,
Că a-mpărțit tuturor foamea spiritului și a libertății,
Tuturor popoarelor pământului, invitate solemn
la praznicul catolic.
Oare nu sunt și-așa destul de frământat?
Pentru ce această bombă
Aruncată în grădina atât de desțelenită,
în mărăcinoasa junglă africană?
Pentru ce această bombă asupra casei ridicate
piatră cu piatră?
Iartă-mă, Sira Badral, iartă stea a Sudului,
luceafăr al sângelui meu,
Iartă nepotului tău dacă și-a lepădat lancea
pentru cele șaisprezece strune ale sorongului.
Noua noastră noblețe nu înseamnă a stăpâni poporul,
ci a fi ritmul și inima lui,
Nu înseamnă a paște islazurile, ci, ca bobul de mei,
a putrezi în pământ,
Nu de a fi cap mulțimii, ci gura și trâmbița sa….
Cine ar putea să vă cânte, dacă nu fratele vostru
de arme, fratele vostru de sânge,
Voi, tiraliori senegalezi, frații mei negri cu inima fierbinte,
ce odihniți sub omături și moarte?

Sensul versurilor

Piesa este un omagiu adus soldaților senegalezi care au luptat pentru Franța. Exprimă un sentiment de fraternitate și recunoștință, criticând în același timp ipocrizia societății care ignoră sacrificiul acestor eroi.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu