Răstoarnă-te cu tot cu lotcă-n val:
Odaia cu chenar de crin regal
Întinsă peste insula cu trapa
Te va-nveli să nu te ducă apa.
Rămâi acolo, înecat gândac
Cu carapace de neon, cu ac,
Și bea din vinul meu, pe îndelete,
Tot fundul apelor cu tine să se-mbete.
Apoi vei sta în planșă, desfăcut,
Privind năuc în orice azimut
Și toți elevii cu plastron ca neaua
Vor scormoni în tine cu vergeaua.
Adună-te. Acum e noapte goală,
Mai arde becul într-un colț de sală:
S-ajungem iar la cumpăna de ape
Vom trece amândoi peste dulape.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a renașterii printr-o serie de imagini poetice și metaforice. Protagonistul se confruntă cu o transformare profundă, fiind supus unui proces de analiză și reconstrucție, sugerând o călătorie spre o nouă etapă a existenței.