Leonid Dimov – Pe Malul Stixului

De-aci din înălțime v-am zărit,
Infirm, atotputernic din născare,
Am fost când m-ați omis și v-am iubit,
Iar dorul vi l-am stins în fiecare.
Țineți-mă-n ștergarul cumpănit,
Eu rău nu pot să fac, n-am mădulare:
Sunt numai trunchi cilindric șlefuit,
Purtând un cap cu ochelari de soare.
Când vom ajunge însă lângă Stix,
Pe mal, la semnul meu, va fi răcoare
Și vom zbura căderi mângâietoare.
Atunci vă voi privi atât de fix,
Atât de străveziu voi fi în zare
Că toate se vor stinge în uitare.
XIV.
Lăsați nopți cu vifor iarna să se-mbete,
Foșnetul de pulpe calde presimțind,
Cu măscări de sânge sparte sub nămete
Unde dorm negresele pentru noi visând
Cum dansau gonite de șamani în cete,
Cercul îngustându-l leneș până când
Ulii de-ntuneric preschimbați în fete
Locul lor din umbră I-l luau zâmbind.
Puneți ivăr sumbru, ferecați sus ușile,
Așteptați căci ele vor veni de-a bușile,
Revărsând pe prispe înălțimi și bezne.
Și de ger dansa-vor pe dale sonore
Cum dansau desculțe vara în Azore,
Învârtind ineluri de metal la glezne.
XVII.
E-aproape noapte și te-am prins de mânecă,
Traverse negre ne pândesc de sus,
Amețitor, la înălțime mâna
Imagini de palate în apus.
Vom dezerta ca noaptea să rămână
În jur de obelisc în mijloc: fus,
Plutind împestrițată și stăpână
Pe-un sunet alb spre cheiuri roșii dus.
O, cât eram de veseli amândoi,
Grădinile din dosul casei roi
De foșnet ne trimiteau ofrandă,
Acum simțim în ștersul planisfer
Cu fundul mării din argint și fier
O lăcuită-n abanos Olanda.
XIX.
Deodată cum mi-am sfârtecat lumina
Și câtă umbră-ai revărsat pe rufe,
O nor sonor duminică-n grădina
Biserici cu boabe albe-n tufe.
Eram cu toții veseli în rugină
Amurgului apoi ai pamatufe întins-am, de pelin, să-nceapă cina
Copiilor cu funde și zulufe.
Apoi am adormit visând că iar
Trezi-ne-vom sub boabe de cleștar
Frunzișelor zâmbind a mângâiere.
Și cum urcau și coborau iuțind
Străini, pe biciclete de argint,
Când ne-am trezit de piatră printre ere.
XXV.
Lumina fără sursă care-nvelește obiecte
Fragilă densitate cu vârf zodiacal
Acum urnești din spate cu moliciuni perfecte
O luntre sub albastrul frunziș de peste mal.
Și dorm reșidefate pe limb oval insecte
Și trec grădinile de nuferi, tenace, în aval,
Și totul lent convergent spre vechi clădiri suspecte
Dormind peste abrupturi cu nume tropical.
Vâslește doar cu stânga să ne oprim la moară
Coboară pleoapă lumea de dinapoi să moară
Urca-vom: saci de umbră râzând pe estacada
Adună-ți dup-amiază într-o basma ușoară
Și-atârn-o de donjonul cel mai de sus c-o sfoară
Să penduleze-n golul mai alb, ca de zăpadă.