Fluieră, fluieră, fluieră
Alb, albăstrui, albăstruieră
Lunele, ouă rotunde,
Stins să mă-ntrebe de unde
Calcă lăcasele surde:
Saci împletiți peste urde,
Vin de se scutură ploile,
Trec peste măgură oile,
Duc cobilițele brânză
Jos, înspre urbe de pânză.
Cețuri întunecă fragede.
Ața spre moarte te trage de
Dinți, de picioare, de gâlci:
Hai să rămânem la bâlci!.
Trece nevolnică vulpe,
Dând alunatic din pulpe,
Corb ispitind, și tot zice
Cântec de lume ferice!
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural misterios, unde elemente ale naturii și ale vieții se împletesc cu moartea și efemeritatea. Finalul sugerează o evadare temporară în bucuriile simple ale vieții, reprezentate de bâlci.