Coboram cu luntrea, tot perechi-perechi,
Milă adunând, heu! din milă-n milă,
Am trecut de cotul Dunării străvechi
Soare tăvălind, vesel, în argilă.
O, ce mare dulce-n mult prea galbeni zori:
Pescăruşul fuse împuşcat degeaba.
Bâzâiau locuitori necuvântători
Când la Babarada când la Radababa.
Şi când mi-am înfipt braţele în ape
Luminoase până-n cel din urmă fund,
N-am ştiut să-l prind, să nu-l las să scape,
Printre alge roşii, chipul cel secund.
Sensul versurilor
Piesa descrie o coborâre melancolică pe Dunăre, unde naratorul contemplă efemeritatea frumuseții și pierderea unei imagini reflectate. Motivul central este imposibilitatea de a reține chipul văzut în apă, simbolizând poate o pierdere personală sau o iluzie.