Lăsați aici balerca fără toartă,
Din gol, privirea să-mi înfig în artă.
Și, când de smalțul-i orb voi obosi,
Să-i beau poșirca din afuzali.
Lăsați și iataganul lângă mine
Să-mi fie-aproape, negura când vine,
Plecați acum, vedeți-vă de treabă,
Rămân aici de pază, la tarabă,
Vântoasa, visele să nu le fure
Ce le-ați adus în străchini de pădure.
Opaițul l-aprindeți, să-mi privesc
Cum șade umbra-n jilț împărătesc
Și mă lăsați, așa, printre ulcioare,
Să simt în unghii liniștea cum moare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de veghe solitară, în care naratorul rămâne de pază, protejând visele și contemplând umbrele trecutului. Este o meditație asupra singurătății și a liniștii care se stinge.