Poți ieși din singurătate acceptând erezia lui Arie,
Poți să nu mai fii singur gândindu-te la rolul lui Belizarie
Sau la propriile tale oase.
Peste veacuri, la iveală scoase
Întâmplător, dintr-o săpătură,
Fără dragoste, fără ură,
Așa, doar pentru a se săpa o groapă,
Adânc, până se dă de apă.
Dar s-ar putea să nu-ți treacă prin minte
Niciunul din aceste cuvinte
Aducătoare de imagini și fapte,
Ci doar o boare tulbure, ca de lapte,
La nesfârșit și egal emulsionată
Ca și cum n-ar fi fost niciodată.
Iar acest lucru se și întâmplă în fiece ceas
De câteva ori, parcă te-ar chema un glas:
Berbece dulce și gras
Dus la tăiere
De doi parlagii cuprinși de veselie și durere.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea singurătății și a efemerității existenței umane prin referințe istorice și imagini poetice. Sugerează că, în ciuda încercărilor de a găsi sens, viața poate fi doar o boare tulbure, o succesiune de momente fără o semnificație clară, culminând cu moartea.