Îmi e copilăria un patio din Sevilia,
și o grădină clară cu un lămâi în ea.
Două decenii bune, junețea în Castilia
și câte episoade pe care le-aș uita.
N-am fost un Casanova, ori un Don Juan vreodată.
(Au nu-mi cunoașteți stilul vestimentar vetust?)
Dar Cupidon îmi trase în inimă săgeată,
și fructu-oprit iubit-am, cât m-au lăsat să gust.
E sângele din mine de-origini iacobine,
însă-i senin izvorul din care vers compun.
Și, dincolo de norme, uzanțe și doctrine,
în sensul bun al vorbei, sunt, pur și simplu, bun.
Ronsardiene roze, în formele prezente
ale esteticii eu cu drag am răsădit;
dar n-agreez dichisul cosmeticii curente,
nici sunt vreo păsărică cu vesel ciripit.
Detest romanța goală, ce din nimic se scoate,
și serenada lunii de greieri în tumult.
Disting cu ponderare ecourile toate,
și, dintre voci atâtea, doar una o ascult.
Sunt clasic ori romantic? Nu știu. De preferință,
eu m-aș lăsa de versuri, cum căpitanii las
deoparte-ale lor săbii, faimoase-n mânuință
prin cine-n luptă-nvinge, nu cine-n fier le-a tras.
Eu conversez cu omul ce mi-e mereu alături.
Cine vorbește singur, speră că într-o zi
va convorbi cu Domnul. Și-mi dă amicul sfaturi,
pe oameni mă învață în taină a-i iubi.
Dator nu vi-s, ci-mi sunteți, prin scrierile mele.
Doar munca mă susține. Cu banul ce îl fac,
eu îmi achit vestmântul, și casa de sub stele,
și alimentul zilnic, și patu-n care zac.
Și când o fi să plece corabia cu mine,
pe calea neîntoarsă, spre zarea zărilor,
mă veți afla pe punte, cu avuții puține,
aproape gol pleca-voi, ca fiii mărilor.
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție asupra vieții, identității și artei autorului. El își descrie trecutul, valorile și modul în care se raportează la lume, acceptând simplitatea și esența în detrimentul superficialității.