Străpungerile trupului prea ne-au durut, prea mult privirile ne-au sfâșiat.
Frigurile bălților în noi au crescut ca o trestie, ca un păcat.
Neputincioși, am privit rotirile atâtor ochi împrejurul frunții, am răsădit în nămol scrâșnirile și
-am coborât până la noi munții.
Toate căderile apelor, toate, ca după noaptea fluxului frânt, ne-au zdrentuit câte-o stea în coate, ne-au încercănat cu praf și pământ.
Fiecărui gând i-am alungat ceasul,
fiecărei ore gâtul i-am rupt.
Peste-o zi ori, poate, două, ne vom schimba pasul,
frigurile bălților prea ne-au supt.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de suferință profundă și deznădejde, folosind imagini puternice din natură. Vorbitorul se simte copleșit de durere și de trecerea timpului, căutând o cale de a schimba cursul evenimentelor, dar fiind tot mai slăbit de "frigurile bălților".