Pat îmi făcusem din masa aceea,
grea, pentru adormire după crugul zilelor.
În ultimul pahar dansul bacililor ca un exod lunar se arcuia.
Cântecul violei în pieptul osos se înăbușea murind cu plămânii, mai palidă, uscată, pielea mâinii, pe ultimul pahar, tremura.
Cei din urmă prieteni, bacilii, scânceau lugubra melodie a ultimei toamne; acompaniindu-i, gura mea.
Doamne, te înjură și ochii, demenți, râdeau.
Mercurul termometrului spart se scălda în vinul închegat al ultimei nopți – în sângele altei neîndurate morți.
Sfârșitul, îndepărtatul sfârșit, zăbovea prin aluviunile coastelor rărite.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de disperare și apropiere de moarte. Naratorul se află într-o stare de decădere fizică și spirituală, căutând uitare în alcool și confruntându-se cu sfârșitul inevitabil.