Din patrie se aude larma gândacilor: Lacheul își trage după sine chipul ― un țel mai îndepărtat decât nemurirea e povara cioplită în piatră.
Bătrânul fluture leșină la vederea unei fete.
Nimicnicia, în vârful picioarelor, pășește pe catifea în mai multe părți deodată. Adulterul stă tolănit la umbra candelei. Pantera visează lovitura de maestru. Nebun, arhitectul construiește la nesfârșit numai spirale.
Actul de moștenire arde în mâinile nou-născutului.
Câinii latră viitorul, viitorul aleargă spre noi ― la scenă deschisă fala țării e în deplină siguranță.
Lampa luminează cu efort capriciul celui absent.
Șobolanul îmi zâmbește din spatele cursei:
„Cina se servește la sfârșitul mileniului, până atunci putem scârțâi de însuflețire..!”
Îi zâmbesc și eu ― viforul din gura mea nu poate fi luat în nume de rău.
(din vol. Imperiul mâlului)
Sensul versurilor
Piesa explorează un viitor distopic și absurd, plin de imagini bizare și simboluri ale decăderii. Versurile sugerează o lume în care valorile sunt pervertite și moartea este omniprezentă, lăsând un sentiment de dezolare și incertitudine.