Seară de seară, vipera îmi consolează timpanele:
„Viața bolborosește în tine, te caută. Ce mai aștepți? De mult fericirea e moartă de râs. Te hrănești cu frigurile pământului care duce înapoi sufletul dătător de suflete.
(În cealaltă lume abia găsești puterea și lovitura de grație ― sclavul nu se-ncumetă să descrie o comoară.)
Vânătorul de pești îți trimite icrele dragostei și îndârjirea pietrei care ascunde în ea
atâtea și-atâtea chipuri.
Dă uitării astăzi inima scoasă din țâțâni a femeii tinere, nisipul și marea trăncănind ca o mahalagioaică:
Eliberați-mă! valul împietrește în pântecele meu; ochiul ciclopului înghite toată lumina.
Treceți pragul frumuseții, supraviețuitorilor!.. Siguranța și jertfa le veți găsi acolo.
În delir, măștile plutesc deasupra capului tău ― eu trag toate sforile învolburatei istorii.
Viața bolborosește în tine, te caută..”
Tacă-ți gura!.. cadavrele bieților trădători mai aud încă..
(din vol. Imperiul mâlului)
Sensul versurilor
Piesa explorează tema vieții și a morții printr-o serie de imagini poetice și simbolice. Vorbitorul pare să se confrunte cu o realitate dură, în care fericirea este iluzorie, iar supraviețuirea implică jertfă și acceptarea unui destin tragic.