Să fie versul lui cu pânza-n vânt,
Ce vede-n tine-o pradă și o vrea,
Cel ce mi-a pus ideile-n mormânt
Și a făcut sicriu din mintea mea?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovați c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgește noaptea că-i isteț
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În fața lor rămas-am îndrăzneț.
Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleșit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă invidia și frustrarea naratorului față de un alt poet, care pare să-i fi eclipsat creativitatea. Naratorul se simte amenințat de talentul rivalului, dar recunoaște că propria sa lipsă de inspirație este cauza principală a blocajului său creativ.