Ceea ce ştiu, nu iau din nicio stea,
Deşi Astronomie înţeleg,
Dar nu vestesc noroc, nici vreo belea,
Sau foamete ori boli un an întreg;
Şi nu pot spune soarta-n amănunt,
Dacă e vânt sau tună sau vin ploi,
Ori să prezic la regi, ca să-i încânt,
Privind spre cerul nopţii cel vioi;
Ci eu cunosc ce-n ochii tăi zăresc,
Iar de la stele înţeleg aşa,
Că frumuseţea şi-adevărul cresc,
Când procreezi şi-n viaţă laşi ceva.
Căci dacă nu, îţi prevestesc sever,
Frumos şi adevăr cu tine pier.
Sensul versurilor
Sonetul explorează ideea că frumusețea și adevărul se perpetuează prin procreere și lăsarea unei moșteniri. Dacă nu se întâmplă acest lucru, ele pier odată cu individul.