Acele ore ce-au creat duios
Privirea ce pe toți i-a ispitit,
Vor deveni tirani cu chip hidos
Și vor sluți splendoarea ce-a înflorit.
Căci timpul sprinten vara va schimba
În iarnă cruntă, avansând tiptil,
Seva s-o înghețe, frunza să i-o ia,
Și să îi ningă trupul infertil.
Și dacă-n vară nu a distilat
Ceva-n flacon, să stea c-un bun motiv,
Tot șarmul lui va fi anihilat
Și-apoi uitat de toți definitiv.
Dar florile, chiar dacă iarna mor,
Trăiesc întruna prin esența lor.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema trecerii implacabile a timpului și efectul său asupra frumuseții. Sugerează că adevărata valoare constă în esența care supraviețuiește transformărilor fizice, similar cu parfumul unei flori care persistă chiar și după ce floarea se ofilește. Poezia meditează asupra modului în care arta și amintirea pot învinge uitarea.