Iubita n-are ochiul însorit;
Nu are buze roșii, de mărgean,
Zăpada-i albă, sânul ei cernit,
Iar părul e sârmos, negru catran.
Văzut-am roze, albe și-n culori,
Ce pe obraz să-i stea nu au temei,
Și sunt parfumuri fine și vapori
Mai aromați decât suflarea ei.
Îmi place când vorbește, dar e clar
Că mult mai bine sună orice cânt,
Cum merge o zeiță n-am habar:
Iubita mea pășește pe pământ.
Dar jur că ea arată mai frumos,
Căci altele au chipul mincinos.
Sensul versurilor
Sonetul demitizează frumusețea idealizată, celebrând o iubită cu trăsături obișnuite, departe de clișeele poetice. Poetul își afirmă dragostea sinceră, apreciind frumusețea reală, nu una falsă sau închipuită.