De ce, când asculți muzică, ești trist?
Dulcele-i dulce, veselul voios:
De ce iubești ceva ce ai respins,
De ce să prețuiești ce-i plicticos?
Dacă acordul notelor perfecte
Auzul tău îl tulbură acuma,
E numai ca în treacăt să te certe,
Singur fiind, că nu-ți știi partitura.
Căsătoria strunelor, ia seamă,
Dă naștere-armoniei notelor,
Cum tatăl, fiul, fericita mamă
Uniți, pe-aceiași voce, cântă-n cor.
Cântecul n-are vers, dar implicit
Îți spune asta: ”Singur ești nimic.”
Sensul versurilor
Sonetul explorează paradoxul tristeții resimțite la ascultarea muzicii. Sugerează că această tristețe provine dintr-o lipsă de armonie interioară și necesitatea de a se uni cu ceilalți pentru a atinge plenitudinea.