Câți zori de zi în viață am văzut
Privind cu ochi stăpân creste-n văpăi,
Punând pe pajiști auriu sărut
Și-aur alchimic pe livide văi;
Apoi, lăsând să vină josnici nori
Cu hâd alai pe chipul lor ceresc
Ferindu-se de bieții privitori
Spre asfințit jenați se bulucesc:
Soarele meu la fel a strălucit
Și raza lui pe frunte mi-a ajuns,
Păcat că doar o oră mi-a zâmbit
Și-un nor năvalnic fața i-a ascuns.
Nu a sfidat amorul meu mizer,
Dar lumea-i gri când soare nu-i pe cer.
Sensul versurilor
Sonetul descrie o iubire intensă, dar de scurtă durată, comparată cu un răsărit de soare acoperit rapid de nori. Vorbitorul exprimă dezamăgire față de pierderea acestei iubiri, subliniind cum absența ei umbrește întreaga lume.