De ce un mod mai bun tu nu găsești,
Timpul tiran să îl înfrunți mereu
Și în declin, cu lucruri te-ntărești,
Mai bune decât crezi că-i versul meu?
Acum ești cocoțat pe ce-i frumos
Dar grădini pure te-nconjoară zeci,
Ce vor flori vii să-ți poarte virtuos,
Nu ca a ta pictată, moartă-n veci;
Și-al tău urmaș o viață va salva
Ce-al Timpului penel și-un biet condei
Nu o pot zugrăvi sau releva
Ca-n ochii lumii să trăiești cât vrei.
Dar când te dăruiești, vei exista,
Căci cu talent te vei putea picta.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema eternității prin procreare și artă, sugerând că adevărata nemurire se găsește în urmașii noștri și în creațiile noastre, care pot depăși limitele timpului și ale mortalității. Poetul îndeamnă persoana iubită să lase o moștenire durabilă, fie prin copii, fie prin artă.