La răsărit, când soarele-nfocat
Se-nalță în cer, toți cei de pe pământ
Îl preamăresc, că iar s-a ridicat
Și cu respect admiră discul sfânt.
În timp ce suie pe un deal ceresc
Cum face orice tânăr, cu curaj,
Ochi muritori splendoarea-i urmăresc
În auriul său pelerinaj.
Dar la zenit, când carul obosit
Ca-n vârsta neputinței, vine-n jos,
Ochii smeriți, ce-n slavă l-au privit,
Se-ntorc acum spre altceva frumos.
La fel și tu în viață, mai târziu,
Nu mai încânți și mori dacă n-ai fiu.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema efemerității vieții și importanța lăsării unei moșteniri. Asemeni soarelui care atinge apogeul și apoi declină, omul trebuie să se asigure că lasă un urmaș pentru a-și continua existența.