Un păianjen tăcut, răbdător,
Stătea singur pe un mic promontoriu
Explorând tărâmul înconjurător
Torcând fir după fir într-un vast teritoriu
Țesând pânza atent și încrezător.
Iar tu, al meu Suflet, stai undeva
Înconjurat de vidul ca un ocean infinit
Meditând și tânjind să te legi de ceva
Să faci pod sau ancora să-ți arunci negreșit
Și-al ei fir diafan să se poată fixa.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a căuta conexiuni și sens în viață, comparând eforturile sufletului cu munca unui păianjen care își țese pânza. Sufletul, asemenea păianjenului, caută să se ancoreze și să se conecteze cu lumea din jur.