Negre şi avântate-nspre mine,
Zbor peste nelinişti ridică
Lin desfăcute sprâncenele line,
Aripi prelungi de rândunică.
Dacă sub mări neştiute m-afund,
Printre corali de-aprinsă-aşteptare,
Ochii tăi mari se deschid în afund,
Scoici cu înstelate mărgăritare.
Gândului meu schimnicia să-i razimi
Caldă din simţuri făptura ta-mi creşte
Astfel cum soarele verii în azimi
Rumen din spice se reîntregeşte.
Totuşi noi, suflete, păsări cereşti,
Nu ne-am întâmpinat niciodată;
Sufletu-mi prin mângâiere te cată,
Semen ghicit pe sub scoarţe trupeşti.
Orice alintare pe trup se abate,
Doruri pun umbre pe suflet – departe;
Ducem, alăturaţi, înspre moarte
Singuri singurătăţi ferecate.
Strigătul tău vine, corn din desişuri
Veşnic necunoscuţi, veşnic aproape:
Maluri ale aceleiaşi ape
Cursă peste lactee prundişuri.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema singurătății și a căutării spirituale în mijlocul naturii. Vorbește despre dorința de conexiune și despre distanța dintre suflet și trup, sugerând o cursă continuă spre moarte în singurătate, chiar și în apropierea celuilalt.