Lunca mie drăgălașă, de-a mea inimă cântată,
Ieri frumoasă și-nverzită, astăzi zace inundată.
Căci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
În a sale brațe crunte a răpit-o și cuprins.
Dragă luncă! Iarba-ți verde și a florilor comoară
Dispărut-au sub potopul ce din treacăt le omoară.
Apele mereu se suie; toate păserile-n zbor
Țipă jalnic, îngrozite pentru cuiburile lor.
Dar o și mai cruntă spaimă, dar o cumpănă mai mare
Le așteaptă, vai de ele! după crunta inundare.
Un ciclon din zarea neagră, plin de fulgeri trăznitori
Vine, vâjâie și urlă, aducând troieni de nori.
Sensul versurilor
Piesa descrie distrugerea unei lunci dragi din cauza unei inundații provocate de Siret, urmată de amenințarea unui ciclon. Versurile exprimă tristețe și spaimă față de pierderea frumuseții naturii și pericolul iminent.