Vorbească frunza ce-avu
Când a atins pământul,
N-o judeca pe toamnă tu,
Căci strâmb îţi e cuvântul.
Ţi l-ai stâlcit de mari dorinţi,
De vise neîmplinite,
În gândul tău eşti printre sfinţi –
În fapte – printre vite.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a ipocriziei umane, folosind metafora frunzei căzute pentru a ilustra o pierdere și o judecată nedreaptă. Versurile îndeamnă la introspecție și la o evaluare sinceră a propriilor acțiuni, în contrast cu idealurile mărețe.