În jurul meu se-ntinde un câmp de flori cochete
Sunt flori albastre, roze, flori albe, violete,
Ce dorm în raza lunii, atâtea mii de flori,
Iar luna le pălește plăpândele culori..
Petalele se pleacă.. Albastrul le-ncunună
Cu rouă-n diamante, din stele și din lună
Iar vântul ce s’abate pe margini de cărări
Le-ndoaie, le-nfioară în spasm de sărutări..
O, flori albastre, roze, flori albe, violete
V-am mai văzut odată cum prinse’n blonde plete
Vă veștejiți de jalea frumoasei ce murea
Cu voi, cu fericirea, cu toată viața mea..
Târziu, apoi, în toamnă, o floare mortuară
Pălea în locul vostru pe fruntea de fecioară
O tristă crizantemă al cărei vag parfum
Îl simt de pretutindeni în jurul meu, și-acum,.
Și-acum când vă plecarăți de rouă, raze, vânt
Ca fruntea de regină de-o scumpă diademă
Pe câmp plutește parcă o vrajă de mormânt
Iar vântul poartă’n zare parfum de crizantemă.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și pierdere, folosind imagini ale naturii, în special flori, pentru a exprima jalea și amintirea unei persoane dragi pierdute. Motivul florilor se transformă din simbol al frumuseții și vieții în unul al morții și al regretului.