Underman – Deringoladă

Al naibii de prezent în prezent, uită-te cum uit trecutul,
Ucigându-l imediat ce-a încercat să-mi acapareze în totalitate gândul.
În toată această cascadă de gânduri grele și îndoială,
Am întrerupt precum alimentarea cu apă caldă a blocului tău din centrală.
Fiu de grații, le-am distrus satul să nu mai fiu în stare
De fiecare încercare în care eram tăiat în palme și încercam să car în ele sare.
Când ai tot timpul la picioare, nu te mai temi de el,
Dar timpul trece, te stropește și-ncepi să puți mai ceva ca propriul tău cartier.
Pe aici trecea cândva un râu și-n jurul lui creștea o livadă,
Vreau s-o revăd, stau ștanță promenadă cu ochii-n tavă, hrana servită-n grabă.
Mă-ntreb cum naiba de-am ajuns aici, răspunsul nu stă-n parcare,
Îl caut la ore de vârf, confuz, prin autobuzul ăsta mare din propria dotare.
Durerea e un test tare, mulți l-au picat în preajma mea,
Când eman un miros de parfum, e normal că vrei să tragi și tu din aromele astea.
Cu ochii larg deschiși și zâmbind încerc a te ademeni,
Asistă-mă când realizez, restabilesc o mașină ce resuscitează oamenii.
Pasiunea mea e tare, arde totul în cale, ferește-te,
Vreau să luminez, te cicatrizez cu fiecare vers, oprește-te.
Gândurile tale nu-ți aparțin, te conțin, eliberează-te,
Drumuri ascuțite ce-nțeapă, te rănesc, sângerezi, întoarce-te.
Mă sufoc printre motoare, dau la manivelă pentru aerul curat,
Tu bei apă, eu transpir, ne-ntrebăm amândoi ce naiba s-a întâmplat, ne-am încurcat.
În nisipul de sub noi ce se retrage la loc în mare,
Alături de tine sunt tare singur, nu am pentru ce să lupt și mă pierd în abordare.
Privesc și mă uimesc fără să dau urme de-ncetare,
La cei ce resping cu putere mare orice tendință externă de schimbare apare-n zare.
Privesc apoi la mine și mă doare că mă complac într-o delăsare constantă,
Deși simt că mă sufoc și oxigenul pur e doar la o piatră distanță.
Mă-mpiedic de aceeași graniță milimetrică
Și cad mereu perfect egal între două teritorii numite speranță și frică.
În capul meu concertează lupii,
Rog forța asta universală ce ne ghidează precum guppii să mă ajute să pot adormi.
Sunt un rege paranoic, întrețin coroana rezemându-mi tunul,
Descarc praf de pușcă când orice urmă de sănătate mă amenință cu pumnul.
Doar o altă armă umană liberă într-un mediu urban,
De prea mult ce mă încarc risc să mă blochez și atunci prefer să mă descarc.
Pasiunea mea e tare, arde totul în cale, ferește-te,
Vreau să luminez, te cicatrizez cu fiecare vers, oprește-te.
Gândurile tale nu-ți aparțin, te conțin, eliberează-te,
Drumuri ascuțite ce-nțeapă, te rănesc, sângerezi, întoarce-te.