O baltă grea, de smoală e cerul
Și furtuna îmi spulberă grădina
Cu fragede zambile..
Sunt singură..
În suflet am numai amintirea
C-am tors din furca vremii
Un trist fuior de zile..
Simt cum se stinge visul
Sub feerii de raze, ce se topesc în neguri
Rămase din trecut..
Durerea mea-i asemeni
Cu moartea din petale,
Pe care vijelia
Se frânge-ntr-un sărut..
O, cine se strecoară cu ispitiri deșarte
În jurul meu să crească a plânsului vorbire,
Pe umeri să-mi anine
A deznădejdii mantă
Și-n mâni
Să-mi furișeze
Potirul cu suspine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și melancolie, evocând amintiri triste și o stare de deznădejde. Metaforele naturii, precum furtuna și moartea petalelor, amplifică sentimentul de pierdere și durere.