Acum vă las dar… ce vă las dar, pe mine nu te las
n-ar fi bine să mă las
tocmai acum semnez un univers oral,
un invers oral, și-un divers coral colorat în vers alb.
Apoi vă las ploi trăite în doi
întinse pe pânze prinse între buze și priviri
și amintiri de treziri din dulce ață
numită viață cu greață de dulceață.
Vă dau din ceață sentimente de pierdere
sedimente, pietrele să nu păstrați în piept rele
plus perdele să nu cumva să uit de ele,
alea două de la ferestrele mele din piele,
uita-te în dulap ascunsă-i bine o pălărie,
acolo după ciorapi, nu-mi reproșa că-i de hârtie
dacă socoti că nu vei avea la ce să o porți
îți vând un pont la înmormântări de vii și la nunțile de morți.
Tot în dulap, în stânga sus e un sertar ascuns
se deschide cu un sărut,
da e inima mea îți dau jumate ție,
cealaltă jumătate va trebui să o cauți la ea dacă nu cumva
alte valori las moștenire valuri,
alte comori las ostenire de idealuri,
idei, idealuri, aurul tocit din penițe,
pe hârtie vă las tot ce mi-am dorit
senzația de pipăit pentru tot ce n-am atins,
senzația de trăit pentru tot ce n-am murit.
Vă las eu tot deși știu că e puțin,
vă las tot eu, Eugen Iustin.
Iar vouă ideilor vă las ochii mei căci în mor
așa semnez, închid, uite un plic,
stai un pic să verific deci cerneala și foile,
lacrima și ploile obligatoriu cu mine la crematoriu,
dar după noile legi cred că n-am loc decât eu în locul de veci,
deci voi le veți lua și toate odăile în care inima,
bătăile le merită doar ea hai da-i-le să-mi care inima
mai departe mai departe ai dreptate nu văd de ce să aibă norii parte
de cerul meu mai bine le las gerul meu
iar lumina și geniul meu lui Dumnezeu
ca nu e genul meu să mă dau în vânt,
iar celor ce nu s-au dat în vânt după cuvântul meu
le dau cuvântul meu că nu sunt vrednici de el,
lunii un cărcel iar lumii un crenel
să mă privească prin el și un cercel să mă primească prin el
din când în când înapoi,
iar această peniță căreia eu îi zic sloi vreau să o luați,
să o uscați, să o aruncați voi că în locul unde va cădea
pe care îl veți apăra va apărea un izvor de apă rea,
iar pe partea cealaltă oricum voi fi mort
și restul din tot îl las că nu mai pot…
Sensul versurilor
Piesa este un testament metaforic, în care artistul lasă moștenire nu bunuri materiale, ci sentimente, idei și părți din sine. Este o reflecție asupra vieții, morții și a ceea ce contează cu adevărat.