Din acea noapte
merg și vorbesc din nou,
a boemă sună,
de parcă aș fi din nou acasă.
Unde între Vltava, Dunăre
și râul copilăriei mele
totul și toate mă știu.
Mersul, pas cu pas, a revenit,
vederea, privită, am reînvățat-o.
Ghemuită încă, clipind,
atârnam de fereastră,
vedeam anii umbroși,
în care nicio stea
nu-mi atârna în gură,
depărtându-se peste dealuri.
Peste Hradcany
dimineața la șase
măturătorii de zăpadă din Tatra,
cu labele lor crăpate,
măturaseră cioburile păturii de gheață.
De sub sloiurile sparte
ale râului meu, al meu râu,
eliberată țâșni apa.
S-o auzi până la Urali.
Sensul versurilor
Piesa evocă o reîntoarcere nostalgică în Praga, rememorând amintiri din copilărie și sentimentul de apartenență. Naratorul se reconectează cu locurile și senzațiile familiare, depășind o perioadă întunecată.