Așa te vede duhul meu, Stăpână:
Te duce Ana, Maica-ta de mână.
Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,
În ochi porți cerul nopților de vară
Și părul tău e caier de lumină.
Smerit în rugă, trupul mic se-nclină
Și fața de copil așteaptă harul.
Ca să-ți picteze slava, iconarul
Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,
A prefăcut-o-n pulbere ușoară
Și pată de argint a hainei tale,
A incrustat-o-n raze ca în zale.
În juru-ți focul curge, ca o apă.
Cu frăgezimi de mugur care crapă,
Mănuța poartă lujerul de floare,
Iar Sfântul Duh, în falfâiri ușoare,
Cu vraja curăției și a milei,
S-a așezat pe umărul copilei.
Din norii albi și moi ai înălțimii,
Cuminți, Îți ies în cale Heruvimii.
În cuviință mare, iconarul
Cu fir de arnici a-ncondeiat chenarul,
Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,
Pohárul sfânt al jertfelor Te-așteaptă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune spirituală a unei fete, probabil Fecioara Maria, urcând spre sacru. Este o imagine plină de puritate, har și așteptare a jertfei divine, pictată cu detalii iconografice.