Zorica Latcu – Epitalam

Iată, fecioare din Chios, răsare Luceafărul serii.
Marea e lină, văzduhul e greu de miresmele verii.
Țortele ard luminos și răsună de cântece casa;
Doris, frumosul pescar, în iatac își așteaptă mireasa.
Vântul suspină prin ierburi, și murmură marea căruntă,
Mândre fecioare din Chios, să ziceți cântarea de nuntă.
Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre.
Mulți cunoscut-au puterea privirilor tale albastre,
Mulți au dorit trupul alb și buzele dulci ca o floare,
O, Kalliroe; tu știi că pe mulți azi în suflet îi doare.
Vântul suspină prin ierburi, și murmură marea căruntă,
Mândre fecioare din Chios, să ziceți cântarea de nuntă.
Doris, frumosul pescar, are-o luntre cu zece vintrele
Albe și mrejele lui totdeauna de pește sunt grele.
Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună,
Parul lui moale lucește, când trece sub raza de lună.
Vântul suspină prin ierburi, și murmură marea căruntă,
Mândre fecioare din Chios, să ziceți cântarea de nuntă.
Doris, deschide, deschide, să intre mireasa în casa.
Tu ai să-i smulgi de pe față frumosul ei val de mătasă.
Noi o să ducem la temple miresme curate și miere,
Pentru Hymen Hymenaios, Athene și vajnica Here.
Vântul suspină prin ierburi, și murmură marea căruntă,
Mândre fecioare din Chios, să ziceți cântarea de nuntă.
Zeus, stăpânul cel drept, să vă dea din belșug fericire.
Zile senine de muncă să cereți, și nopți de iubire.
Brațele albe să fie un leagăn de dulce-alintare,
Pentru micuțul ce vine ca preț al durerii amare.
Vântul suspină prin ierburi, și murmură marea căruntă,
Mândre fecioare din Chios, să ziceți cântarea de nuntă.
Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă,
O, Kalliroe, de-acum vei intra în viața cea nouă.
Buzele noastre surâd, dar de lacrimi ne-s genele pline,
Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneți cu bine.
Tace și vântul în ierburi și tace și marea căruntă.
Hai, fecioare din Chios, sfârșit-am cântarea de nuntă.