Zorica Latcu – Ce Vremi

Ce vremi cumplite vor veni,
Ce oameni se vor naște,
Că pe Hristos îl vor urî,
Nevrând a-L mai cunoaște.
Când li se va vorbi de El,
Vor spumega de ură,
Și vor striga, și vor huli
Cu-nverșunată gură.
Chiar frați pe frați îi vor preda,
La chinuri și la moarte,
Și toți ca niște ucigași,
Cu alții-or să se poarte.
Pentru iubirea lui Hristos,
Și pentru-al Lui Sfânt Nume,
Ai Săi vor fi batjocoriți,
Și omorâți în lume.
Dar cel ce va răbda tăcut,
Pân’ la sfârșit durerea,
Acesta fi-va mântuit,
Și va vedea-nvierea.
Căci mântuirea nu se da,
La început Credinței,
Ci se da numai la sfârșit,
În clipa Biruinței.
Voi, care veți fi-atunci trimiși,
Să duceți Vestea Bună,
La multe chinuri și dureri,
Cei răi au să vă pună;
Dar nu uitați că și Iisus,
A fost întins pe Cruce.
Privind la El, veți fi-ntăriți,
Și voi să v-o știți duce.
Iisus cel Scump ne-a spus că El,
Cu noi e-n încercare,
Și-o să ne scape neapărat,
Pe toți – și pe oricare;
Iar când necazul cel cumplit
Va fi să fie-aproape,
El mai ’nainte va veni,
Pe toți ai Lui să-i scape.