-Dumneavoastra râdeți?
-Câteodată da!
-Aaaa! Și când, mă rog? Facem un test
-Nu, nu, nu, eu nu râd decât la unul, e grozav, e fantastic vă jur, e fenomenal.. ah! Îmi scapă numele, e nemaipomenit asta, stai cum îl cheamă?.. Să nu lipsesc la nici un film unde joacă el..
-La banii tăi, tu îți permiți să ai demnitate!
-Hai să îți spun o poveste..
Puiule mai lasă cuiele, că-ți fute mințile și pentru un dialog corect îți trebuie dicție,
Sunt nociv pentru drogați ca aghiazma pentru draci, nu mă placi,
N-am mai prizat ca pe produsul din maci, apocalipsa sunt mai întunecat ca o eclipsă, umor ca Toma Caragiu într-o piesă tristă
Sunt strada întunecată, cu lumina prea departe, sunt un bagaj de date și de gânduri neuitate
E greu să vezi de aparențe, figuri și fețe când toți apreciază jocul de vrăjeli și texte.
E fericire falsă, o viață dusă-n transă și nu te doare-n p. a când n-ai certuri în casă.
Ma văd în tine dar ca o simplă umbră, te simt cam rece sloi, cu sufletul pe ducă.
Îți place freshul, ca parcă îți mai alungă, ceva din IQ și din probleme la muncă.
Nu țin predici ca n-am pactul cu Messiah dar printre multe altele, nu sufăr prostia.
Te miști în turmă după cum dictează alții și de asta-i decalajul mare între generații.
O dai cu Yo-Yo porți ochelari ca Bono, dar ai gândirea-ngustă, privești de jos ca Frodo.
Fii realist, tabloul ăsta-i mult prea trist, te porți zelos dar suferi dureri ca la dentist.
Nu mai văd sclipirea, acum persistă nesimțirea și mulți dintre cei vii nu mai cunosc fericirea.
Ne-ntunecăm gândirea, ne dorim nemurirea, când cel mai de preț lucru pentru noi este iubirea.
Sari din pat maestre ca e 30-a lunii, marca banul, lasă planul nu-s povestile lu’ buni.
E terapie cu masaj la portofel, te simți speriat ca p.. da prinsă într-un troleu mizer.
Gaizere de forțe, ascund ridurile feței, când ești în Carrefour și privești cotele pieței..
Suspans ca la olimpiada din ’76 când toți te privesc cât ești de perfect și de tenace.
M-ascund bine, privesc din umbră fiare, copii cu medii mari ce au turbat de la legale.
Umbre de oameni, ce-au pierdut sensurile vieții, ca n-au aplecat urechea, la ce ne-au spus poeții..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii valorilor spirituale în societatea modernă, criticând superficialitatea și goana după aparențe. Artistul observă o deconectare de la esența umană și o pierdere a sensului vieții, îndemnând la introspecție și regăsirea iubirii.