Ce-i asta mă întrebi?!
E-un fel de lumea mea
Și o păstrez ascunsă-n debara
Orașul meu pustiu de buzunar în care nu prea vrea nimeni să stea
Așa că-mi fac de lucru cu o găleată de vopsea
Pe bulevard am pus un felinar să-mi amintească cine sunt căci
Eu uit iar și iar ajung
Descult, un făurar la gât cu un fular
Strigând la păsări ce nu țin cont de calendar
Coroane de frunze galbene doresc să-mi fie pat
Și vântul câinele meu dresat
Latră printre castani că stăpânul lui s-a internat și
Ma iubește sincer cum îl iubesc și eu
Doi fluturi pe umerii mei să nu-ndrăznești să-i scuturi
Uite-i cum se preschimbă-n ghiocei și dorm și ei îmbrățișați într-un pahar de aspirină și
Așteptăm vara ce parcă întârzie să vina
Ce goi sunt toți pe dinăuntru, îngeri cu pământești nevoi, pământul îmi sprijină avântul
Și mâinile refuză să cedeze, mă mână gândul
Orașul meu e-un cimitir de inorogi cu leagăne înalte, cu poduri dărâmate are o singură intrare
Pavată cu poze și povestioare, orașul meu abia mai stă-n picioare,
Mușcă din soarele lipit de mine pe tavan, cheia-i la mine, de fapt încuietoare n-am
Te-aștept cu coate julite și croiala mea de biet golan… bine v-am găsit.
Refren: E bine că v-am găsit în orașul meu
În orașul meu ciudat… orașul meu
Orașul meu… abia mai stă în picioare.
Orașul e cam ciudat, aglomerat și poluat
Cu desene pe asfalt și terase mincinoase
Cu dimineți mătase și nopți furtunoase
Și tâlhari ce au furtul în oase…
Te fură priveliștea și aproape liniștea
Ne fură priveliștea și aproape liniștea
Cimitirul este zâmbet viu, aleile sunt scâncet, știu periferia cântec viu, centrul rânceziu și
Străzile se sparg, copacii se sparg
Aripile se sparg, încet se sparg, încet
Crede-mă când spun, primarul este un hoinar
Crede-mă când spun, este un poet vulgar
Nu-i mai cere cheia, el e mereu încuiat
Nu-i mai cere cheia și el o caută disperat
Bine v-am găsit, de când vă căutam
Bine ați sosit, de când vă regretam
Clădirile sunt pentru voi căci mirosiți a cărămidă, le priviți de sub pupilă, le știți de vis și silă
Pentru afiș de lună plină, luminătoare de duzină-n orașul meu ciudat.
Refren: E bine că v-am găsit în orașul meu
În orașul meu ciudat… orașul meu
Orașul meu… abia mai stă în picioare
Sensul versurilor
Piesa descrie un oraș văzut ca un loc ciudat, melancolic și dezolant, dar totuși iubit de narator. Este o metaforă pentru stările interioare și amintirile personale, un loc unde frumusețea și decăderea coexistă.