Nimeni, nimeni nu ne desparte.
Pe-același pământ, sub aceeași stea
Carnea ta e una cu a mea
În viață, în moarte,
Și dincolo, dincolo, mult mai departe.
Nimeni nu ne poate împărți
În două; noi doi suntem una
Și-aceeași făptură, cât luna
Obrazul și-l va rostogoli
Între miazănoapte și miazăzi.
Nimeni, nimeni nu ne mai scoate
Unul din altul,
Nici raiul, nici iadul, nici naltul
În care plutesc sărutările toate,
Ce ni le-am dat, sărutările toate.
Os din același os, gând din același gând,
Din mâinile mele sângele trece
În mâinile tale, când fierbinte, când rece.
În noi doi un singur lup flămând
Închis ca-într-o cușcă,
Muşcă,
După viață flămând.
Cine să-ncerce să fure
Umerii lipiți de umerii mei?
Aceiași albi porumbei
Fâlfâie peste-aceeași pădure
Și vor cădea, dintr-o dată, sub aceeași secure.
Dacă s-ar mai pute alege,
Din nou, pământul de ape!
Ochii mei sunt la tine sub pleoape,
Pieptul meu pentru tine respiră, pentru tine culege.
Nici îngerul morții n-o să ne deslege.
Nici palidul, nici înfricoșătorul înger al morții..
Sensul versurilor
Piesa exprimă o legătură profundă și indestructibilă între două persoane, o unitate care transcende viața și moartea. Este o declarație de iubire eternă și de interdependență absolută, sugerând că nimic, nici măcar forțele supranaturale, nu pot separa cele două suflete.